În curs de apariţie!

În portofoliul Editurii Trei

Unul dintre cele mai aşteptate romane distopice ale anului 2014, THE QUEEN OF THE TEARLING, de Erika Johansen, va fi publicat, în curând, la Editura Trei!

tearling

Descriere:

La cea de a nouăsprezecea aniversare a sa, prinţesa Kelsea Raleigh Glynn, crescută în exil, porneşte într-o călătorie periculoasă către castelul în care s-a născut, pentru a-şi recupera tronul ce i se cuvine de drept. Modestă şi serioasă, iubind cărţile şi învăţătura, Kelsea nu a moştenit mai nimic din trăsăturile mamei ei, orgolioasa şi frivola regină Elyssa. Însă cu toate că nu are experienţa necesară şi niciun acoperiş deasupra capului, Kelsea nu este lipsită de apărare: poartă la gât safirul Tearling, o nestemată cu puteri magice nemărginite; iar alături de ea se află Garda Reginei, un grup de cavaleri neînfricaţi, conduşi de enigmaticul şi devotatul Lazarus. Kelsea va avea nevoie de ei toţi pentru a le ține piept duşmanilor care se vor folosi de toate mijloacele de luptă – de la asasinii cu pelerine stacojii până la cea mai întunecată magie a sângelui – pentru a o împiedica să poarte coroana.

În pofida sângelui ei regal, Kelsea se consideră a fi o fată nesigură, o copilă chemată să conducă un popor şi un regat despre care nu ştie aproape nimic. Însă ceea ce va descoperi în capitală va schimba totul, punând-o faţă în faţă cu orori pe care nu şi le-a închipuit niciodată. Un simplu act de îndrăzneală va arunca regatul într-o răzmeriţă, dezlănţuind răzbunarea tiranicei conducătoare a regatului vecin, Mortmesne: Regina Roşie, o vrăjitoare care stăpânește cea mai întunecată magie. Acum, Kelsea va trebui să descopere în care dintre servitori, aristocraţi şi propria ei gardă poate avea încredere.

Însă expediţia menită a-i salva regatul şi a-i da întâlnire cu destinul de-abia a început – o minunată călătorie a descoperirii sinelui şi o încercare de foc care o va transforma într-o legendă… numai dacă va supravieţui.

THE QUEEN OF THE TEARLING le prezintă cititorilor o lume nouă, la fel de terifiantă ca cea din Jocurile Foamei, cu personaje la fel de vii şi de contrariante ca cele din Urzeala Tronurilor, şi cu o eroină cu totul originală. Combinând elemente de acţiune, romance, mister şi răsturnări de situaţie, acest roman marchează debutul uluitor al talentatei Erika Johansen.
Warner Bros. a achiziţionat drepturile de ecranizare pentru THE QUEEN OF THE TEARLING, în parteneriat cu David Heyman (producătorul filmelor Harry Potter), distribuind-o în rolul principal pe Emma Watson (Harry Potter, Jurnalul unui adolescent timid, The Bling Ring)
Drepturile de traducere au fost vândute în peste 20 de ţări, printre care şi Danemarca, Serbia, Indonezia, Norvegia, Bulgaria, China, Brazilia, Franţa, Spania, Germania
Având o protagonistă de nouăsprezece ani şi fiind plasat într-un tărâm fantastic, THE QUEEN OF THE TEARLING îi va atrage pe fanii distopiilor Jocurile Foamei şi Divergent şi pe cititorii care au transformat în bestselleruri Urzeala Tronurilor, Circul Nopţii, Cartea pierdută a vrăjitoarelor şi romanele semnate de Philippa Gregory.
Dorian Karchmar, agentul autoarei, descrie trilogia ca fiind „o pătrunzătoare poveste umană, centrată însă pe o eroină care se luptă atât cu realitățile de zi cu zi ale maturizării ei, cât și cu dilemele etice ale unei domnii juste – toate acestea în timp ce se străduiește să rămână în viață.”


În curs de apariţie

                           ....la Editura Nemira 

Descriere: Editura Nemira va publica pe 13 februarie 2014 bestsellerul internaţional SILOZUL (WOOL, în limba engleză), de Hugh Howey, traducerea fiind semnată de Ana-Veronica Mircea. Howey a publicat romanul WOOL în regie proprie în format electronic, fiind ulterior preluat de Simon and Schuster odată cu succesul acestuia pe piaţa americană, drepturile de ecranizare fiind achiziţionate de 20th Century Fox. SILOZUL prezintă un univers postapocaliptic, în care oamenii s-au retras în „silozuri”, oraşe subterane întinse pe zeci de etaje şi în care Holston, şeriful din Silo-18, încearcă să investigheze misterul din jurul morţii soţiei sale.

Un univers distopic se conturează înfricoșător în labirintul subteran din Silozul, marele succes al lui Hugh Howey. Locuitorii din această lume postapocaliptică nu comunică defel cu exteriorul decât printr-un ecran. Cum filtrează realitatea? Cum supravieţuiesc în silozurile pe care nu le pot părăsi niciodată?

„Secretele se dezvăluie în ritmul potrivit… Dacă vreţi să citiţi o poveste postapocaliptică bună, ceva mai bun ca Silozul n-o să găsiţi.“
Rick Riordan

„Un hit în lumea SF, o lectură atrăgătoare deopotrivă pentru femei și pentru bărbaţi, pentru fanii genului hard SF și pentru cititorii de literatură în general, ca și seria Jocurile foamei.“
The Wall Street Journal

Cartea poate fi precomandată de aici.
dexter

                     .....la Editura Paladin
Descriere: Faceţi cunoştinţă cu Dexter Morgan: un tânăr chipeş şi amabil cu toată lumea. În plus, un foarte priceput specialist în analizarea petelor de sînge, care lucrează la poliţia din Miami. Colegii îl apreciază şi sînt încîntaţi de generozitatea cu care el le împarte gogoşi în fiecare dimineaţă. Are o soră poliţistă, frumoasă şi ambiţioasă, o prietenă cu care împarte o iubire castă şi o ambarcaţiune cu care iese în larg în zilele senine.

Dexter mai are însă şi o pasiune ascunsă: e criminal în serie. Spre deosebire însă de cei pe care-i vînează colegii săi, Dexter îşi alege victimele după un cod aparte: fiecare dintre cei pe care îi omoară este el însuşi un ucigaş odios. Cele două feţe ale personalităţii lui Dexter Morgan se împacă de minune pînă în ziua în care lumea sa e dată peste cap de o serie de crime oribile, iar nopţile încep să îi fie bîntuite de vise întunecate…

Cartea, tradusă de Ona Frantz, va fi publicată în colecţia Crime Masters a Editurii Paladin.

Bucătăria sclavilor                        .....la Editura Polirom
Descriere: Rămasă orfană, micuța Lavinia ajunge pe pământurile unei plantații de tutun, unde trebuie să trăiască și să muncească alături de sclavi, în bucătărie. Aflată în grija frumoasei Belle, despre care unii cred că-i amanta stăpânului, Lavinia devine treptat parte a noii familii; singura opreliște în calea aparentei sale fericiri este faptul că, deși pe o plantație plină de sclavi de culoare, ea e o sclavă „albă”. În ciuda tuturor greutăților, va fi acceptată în „casa cea mare”, de unde stăpânul lipsește, iar stăpâna se luptă cu dependența de opiu. Kathleen Grissom marchează prin apropierea celor două personaje, mulatra Belle și „alba” Lavinia, un contrast greu de pus în cuvinte. BUCĂTĂRIA SCLAVILOR este o poveste tragică, punctată pe alocuri de nesiguranța așteptării și de înțelesuri noi ale realității familiale, unde dragostea și credința, deși trebuie să învingă orice piedică, eșuează adesea.

„Romanul de debut al lui Kathleen Grissom răstoarnă convențiile prozei americane de gen. El intermediază multe momente tensionate, iar josniciile pe care le descrie țin cititorul în tensiune, atent la finalul neașteptat al unei cărți ce are toate șansele să se termine fericit.” (Kirkus Reviews)

„Acum câțiva ani, am restaurat împreună cu soțul meu un vechi han aflat pe pământurile unei plantații din Virginia. În vreme ce-i studiam trecutul, am dat peste o hartă pe care se afla desenat, chiar lângă casa noastră, un loc: Dealul negrilor. Neștiind povestea lui, istoricii s-au gândit doar la semnificația numelui, care nu putea fi decât una tragică. Mi-am frământat mintea cu ea luni de zile. Până la urmă, am văzut cu ochii minții o scenă la fel de limpede precum un film. Am început să scriu, iar cuvintele zburau pe hârtie. Am mers pe urmele unei fetițe albe înspăimântate, alergând pe deal în spatele mamei înnebunite… așa am început să scriu la BUCĂTĂRIA SCLAVILOR.” (Kathleen Grissom)

Cartea are 384 de pagini, formatul 13×20 cm, și va fi broșată, cu clapete. Mai multe detalii găsiți aici, iar câteva fragmente aici.

miss-peregrine                  ....la Editura Art

Prin imprintul YOUNGART, au publicat MISS PEREGRINE, de Ransom Riggs (în traducerea de Gabriellei Eftimie), primul roman din seria cu acelaşi nume, care va fi în curând ecranizat de Tim Burton. Al doilea roman din serie, intitulat HOLLOW CITY, a fost publicat în Statele Unite pe 14 ianuarie 2014.
Descriere

O insulă misterioasă. Un orfelinat abandonat. O stranie colecţie de fotografii.

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insula izolată. Aici descoperă ruinele căminului „pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-I va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.

„Riggs jongleză cu măiestrie cu fantezia şi realitatea, proza şi arta fotografică, pentru a crea o poveste terifiantă, dar în acelaşi timp încântătoare.” – Associated Press

„O poveste frumoasă şi excentrică, care se distinge prin personajele bine construite, un spaţiu realist şi nişte monşti care îţi dau fiori.” – Publishers Weekly

Cartea poate fi achiziţionată aici.

                  ... la cinematograf

Universal Pictures pregăteşte o adaptare a romanului TALON (care va fi publicat în SUA pe 28 octombrie 2014), angajându-l pe Jay Basu ca scenarist şi pe Chris Morgan ca producător.

Romanul va fi primul dintr-o nouă serie contemporană scrisă de Julie Kagawa, cunoscută pentru seriile „The Iron Fey” şi „Blood of Eden”.
Talon
Dragonii din TALON, capabili să se deghizeze în oameni, şi Ordinul St. George se află de secole într-un război ce nu pare să înceteze. Aceste creaturi fabuloase, necunoscute oamenilor de rând, îşi doresc cu orice preţ să conducă lumea. Vrăjmaşii lor, o societate legendară a ucigaşilor de dragoni, sunt la fel de hotărâţi să distrugă pentru totdeauna rasa lor. Însă când o femelă-dragon şi un membru neînduplecat al Ordinului St. George leagă o prietenie, ambele organizaţii vor avea de suferit.

„Am fost întotdeauna fascinată de dragoni”, a declarat Kagawa în comunicatul de presă. „Ei pot fi monştri nemiloşi şi sălbatici sau apărători loiali şi nobili. Asta m-a făcut să mă gândesc la ce ar face dragonii în lumea din zilele noastre – cum s-ar adapta şi s-ar acomoda. Cum ar trăi? Oare ar avea locuri de muncă? Oare ar putea avea sentimente? Ar putea iubi?”


Veşti bune şi pentru fanii distopiilor și adaptărilor cinematografice!

Bestsellerul THE GIVER al scriitoarei Lois Lowry, despre care vă vorbeam zilele trecute, apărut în România la Editura Arthur cu titlul DARUL LUI JONAS, va beneficia în acest an de o adaptare cinematografică de excepție, dacă e sa-l „cântărim” după numele câtorva dintre actorii deja distribuiți.

Meryl Streep (Diavolul se îmbracă de la Prada), Jeff Bridges (TRON: Moștenirea), Katie Holmes (Batman-The GiverÎnceputuri), Alexander Skarsgård (True Blood) și Taylor Swift sunt doar câțiva dintre actorii aleși sa aducă la viaţă societatea distopică imaginată de Lowry în 1993.

Filmul, a cărui lansare este prevăzută pentru data de 15 august 2014 în S.U.A, beneficiază de un scenariu scris de Michael Mitnick, iar regia este semnată de Phillip Noyce (Salt). Lista completă a actorilor o găsiți aici, iar cartea o puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Arthur.







Ştiri preluate de pe site-ul Printre cărţi.

5 Response to "În curs de apariţie!"

  1. Unknown says:
    Acest comentariu a fost eliminat de autor.
    Unknown says:
    Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    De "Bucataria sclavilor" si "Miss Peregrine" am mai auzit si le am si pe wish-list inca din prima clipa in care am auzit de ele. De celelalte nu am auzit, sau daca am auzit nu imi mai amintesc de ele, dar par interesante.

    De "The queen of the tearling" si "Miss Peregrine" stiam, dar de celelalte habar n-aveam. Trebuie sa fac neaparat o lista cu cele care urmeaza sa apara si sa vad pe care le voi achizitiona. :)

    Unknown says:

    Prima carte mi se pare cea mai buna,desi si celelalte nu sunt mai prejos.
    Este o carte buna,de-abia astept sa apara la editura Trei.

powered by Blogger | WordPress by Newwpthemes | Converted by BloggerTheme