Fantasy&Education

Vreau să mulţumesc sponsorului nostru Editura Trei pentru şansa de a citi această carte! Ea poate fi comandată AICI alături de multe alte titluri!

Gândurile mele (Roxana):
“When adults say, "Teenagers think they are invincible" with that sly, stupid smile on their faces, they don't know how right they are. We need never be hopeless, because we can never be irreparably broken. We think that we are invincible because we are. We cannot be born, and we cannot die. Like all energy, we can only change shapes and sizes and manifestations. They forget that when they get old. They get scared of losing and failing. But that part of us greater than the sum of our parts cannot begin and cannot end, and so it cannot fail.”

Nu pot spune ca sunt o mare fană a lui John Green, știu ca ceea ce spun ii va revolta pe foarte mulți fani ai autorului, dar eu nu am fost 'vrajită' de Sub Aceeași Stea, iar asta este ceea ce caut atunci când citesc o carte, să trăiesc sentimentele personajului principal, ceea ce s-a întâmplat, dar și simt o anumită conexiune cu respectiva carte...
Acestea fiind spuse, nu pot spune că așteptam cu sufletul la gură 'Căutând-o pe Alaska', despre care nu știam decât faptul ca este scrisă de John Green și atât.

Pe parcursul lecturii, am citit o poveste despre un grup de adolescenți: Miles, Colonelul, Alaska, Takumi și mai apoi, Lara și am aflat secretele, iubirile, visele și regretele lor, dar totul se schimbă în mod subit, exact atunci când te aștepți cel mai puțin. Iar, în ciuda problemelor mele cu carțile sale, trebuie să recunosc că John Green te ia prin surprindere exact când nu te aștepți, exact când începusem să mă obișnuiesc cu personajele lui...

“The only way out of the labyrinth of suffering is to forgive.”
“When I look at my room, I see a girl who loves books.” Dacă, până în acel moment, romanul fusese relaxant,amuzant, oferindu-mi o notă de bună dispoziție, totul se schimbă brusc, iar mie, ca cititoare mi-a fost destul de greu sa accept ceea ce s-a întâmplat, iar personajele descrise ca niște adolescenți lipsiți de griji, acum sunt prinși într-o furtună de sentimente precum vină, regret, disperare, furie,teamă și singurătate, încercând să se regăsească pe ei inșiși, dar și să descopere ceea ce s-a întâmplat în realitate. Trebuie să recunosc că i-am înțeles, cel puțin am înțeles disperarea și furia pe care o resimt față de tot, față de sine, dar mai ales necesitatea de a reconstrui acest puzzle, pentru ca aceasta era singura soluție pentru eroii noștri de a merge mai departe, de a nu rămâne prinși în trecut și chiar dacă ei continuă să își petreacă împreună timpul, însă singurătatea  și fantomele trecutului nu ii părăsesc...
Poate că unii cititori nu vor înțelege cum acești prieteni atât de buni se pot îndepărta atât de mult, cum hotărăsc sa-și păstreze emoțile în înteriorul lor și să se ascundă unii de ceilalți, dar după tot ceea ce s-a întâmplat nu exista o altă soluție...

“I wanted so badly to lie down next to her on the couch, to wrap my arms around her and sleep. Not fuck, like in those movies. Not even have sex. Just sleep together in the most innocent sense of the phrase. But I lacked the courage and she had a boyfriend and I was gawky and she was gorgeous and I was hopelessly boring and she was endlessly fascinating. So I walked back to my room and collapsed on the bottom bunk, thinking that if people were rain, I was drizzle and she was hurricane.” 
“Imagining the future is a kind of nostalgia. (...) You spend your whole life stuck in the labyrinth, thinking about how you'll escape it one day, and how awesome it will be, and imagining that future keeps you going, but you never do it. You just use the future to escape the present.”