Recenzie: Bully (Fall Away#1) de Penelope Douglas

Bully-Recenzie







Numele meu este Tate. Dar el nu mă strigă așa. Nu mi s-ar adresa niciodată atât de informal, dacă mi s-ar adresa în vreun fel.

Suntem vecini și, odată, am fost cei mai buni prieteni. Dar, într-o vară, s-a întors împotriva mea și și-a creat o misiune din a-mi distruge viața de câte ori are ocazia. Am fost umilită, exclusă și bârfită toți anii de liceu. Farsele și zvonurile au devenit din ce în ce mai sadice cu timpul și m-am îmbolnăvit încercând să îl evit.Mi-am făcut griji pentru ceea ce se afla după fiecare colț, în spatele fiecărei uși.

Așa că am plecat. Am petrecut un an învățând în străinătate și m-am bucurat de libertatea oferită de viața fără Jared. Acum m-am întors să termin liceul ca apoi să plec de aici o dată pentru totdeauna. Sper că după un an de absență, a uitat de mine.

Dar chiar daca el nu s-a schimbat, eu am făcut-o.Nu mă mai interesează să îl evit sau să întorc celălalt obraz. O să ne confruntăm, pentru că niciunul dintre noi nu vrea să renunțe. 


------------------------------------------------------------------------


Paperback, 332 pages

Published June 17th 2013 by CreateSpace Independent Publishing Platform

original title: Bully

ISBN:1490559175 (ISBN13: 9781490559179)

edition language:English 
Recenzie:

HULIGÁN, huligani, s. m. Persoană care comite acte de huliganism. – Din rus. huligan.
HULIGANÍSM s. n. Tulburare a ordinii și moralei publice prin manifestări care arată lipsă de cuviință sau de respect față de regulile de conviețuire socială. – Huligan + suf. -ism.

Aş vrea să încep prin a menţiona că 'Bully' a fost una dintre lecturile mele preferate din anul 2013 până în prezent, deci, cred că bănuiţi care este nota mea...
Dar, înainte aş vrea să vă prezint una dintre dilemele mele în timpul analizei acestei lecturi- cuvântul bully poate fi echivalentul cuvântului huligan? Sincer, vă întreb pentru a afla părerea voastră.
Răspunsul meu este da şi nu- mai exact, când mă gândesc la cuvântul huligan, automat mă gândesc la exercitarea forţei fizice asupra unei persoane neajutorate, chiar şi pronunţarea acestui cuvânt are un efect profund, major asupra subconştientului tău (acest lucru se datorează originii sale, fiind un cuvânt de origine rusă), dar, sincer, când încerc să pronunţ 'Bully' mă gândesc la exercitarea fortei psihologice asupra unei persoane mai slabe decât atacatorul ei. Opinia mea este acea că părinţii noştri nu s-au gândit la forţa pe care o poate exercita nişte simple cuvinte asupra psihicului nostru- mai ales, tulburările ce pot apărea ca o consecinţă directă în urma acestor atacuri- şi, de ce ar fi făcut-o?
În trecut- şi în prezent există persoane care consideră că 'bătaia este ruptă din rai', iar certurile dintre copii sunt 'o joacă inofensivă'- ei bine, mă bucur să spun, că România se trezeşte încetul cu încetul şi observă aceste chestiuni aparent lipsite de importanţă- acum copii, tinerii, adulţii pot apela la ajutorul autorităţilor pentru protecţia lor. Totuşi, aşa cum am specificat, mentalitatea veche încă există, din păcate şi, mai grav, la fel se întâmplă şi cu corupţia sau neglijenţa autorităţilor. Dar, am deviat de la subiect- există foarte multe boli, tulburări psihice, ce pot apărea în cazul acestor abuzuri- de la timiditate până la demenţă, dar, în cazul celor mai grave afecţiuni putem lua în considerare şi fondul genetic al individului...
Totuşi, nu este deloc de neglijat 'forţa cuvintelor'- impactul pe care-l poate avea asupra unei persoane, ea te poate transforma într-o persoană mai bună sau poate să te pună faţă în faţă cu demonii tăi cei mai îngrozitori (pentru că să recunoaştem cu toţii avem demoni personali care sunt înlănţuiţi- sau cum doctorii i-ar numi. 'nebunie'), desigur nu mă refer la cazuri extreme precum Doctor Jekyll şi Mr. Hyde, dar totuşi nimeni nu este perfect, Revenind, cuvintele ne definesc ca persoane, dacă limbajul nu ar exista, cum am putea să comunicăm?
Ei bine, în 'Bully' o parte dintre aceste probleme ne sunt prezentate sub formă îndulcită cu o poveste de iubire- sunt convinsă că cei mai mulţi adulţi ar prefera să se discute complet deschis, fără iubire adolescentină în prim-plan, totuşi, personal, această poveste de dragoste a avut un impact mai profund decât toate orele de psihologie de la facultatea mea. De ce? Pentru că există sentimente, emoţie, iar cuvintele dacă sunt alese cu grijă, iar Penelope Douglas excelează în această privinţă, pot să te transforme complet şi irevocabil- aşa m-am simţit după lectura acestei cărţi- complet răvăşită, tulburată, aflându-mă într-o relaţie de iubire-ură cu Jared şi de compasiune şi înţelegere cu Tate.

În incipit, o cunoaştem pe Tate şi pe prietena ei cea mai bună K.C, cele două se pregătesc să-şi petreacă timpul la o petrecere, timp preţios pentru Tate, fiind ultima ei ocazie de a avea o seară normală înainte de a pleca să studieze în străinătate, dar planul ei este dat peste cap în momentul apariţiei lui Jared, fostul ei cel mai bun prieten şi Nemesis-ul ei. Evident, situaţia se complică şi mai mult atunci când apare în scenă Madoc, noul prieten cel mai bun al lui Jared, făcând glume proaste pe seama unui incident petrecut în seara aceea lui Tate. Aceasta se înfurie şi-l pocneşte pe Madoc, mai apoi fugind de la scena crimei.

După o perioadă de timp şi o vacanţă minunată în Europa, Tate se întoarce complet schimbată, o fată mult mai îndrăzneaţă şi cu mult mai multă coloană vertebrală decât înainte (personal, cred că era aşa înainte să plece în Europa, dar avea nevoie să se găsească pe ea însăşi). Acum, Tate este schimbată, dar încă aşteaptă glumele proaste ale lui Jared şi Madoc, dar se pare că Jared nu mai este nici el acelaşi personaj de dinainte.

Cu ocazia unei noi petreceri, de data aceasta la Jared, Tate, înfuriată din cauza zgomotului, dar şi a atitudinii taciturne a noului Jared, se hotărăşte să oprească petrecerea, dar este întâmpinată de un Madoc curos în privinţa ei şi astfel începe o discuţie foarte interesantă despre zvonurile şi poznele pe care Jared le-a pus la cale împreună cu Madoc pentru a o izola pe Tate de colegii ei. Desigur, Tate se înfurie, de data aceasta pe Jared, iar ca mulţumire îi închide petrecerea cu falsa alarmă a prezenţei poliţiştilor şi astfel apare în scenă noua Tate- totodată, este şi începutul intrigii...

Urmează o serie de aventuri- precum relaţia ei cu Ben Jamison, relaţia lui K.C cu Jared, prietenia ei cu Madoc şi confruntarea ei cu Jared. Astfel, Tate ajunge să se cunoască pe ea insăşi şi să descopere că liceul este doar un loc plin de dramă şi false supoziţii- dar ceea ce contează sunt prietenii adevăraţi şi în marea schemă a vieţii- totul trece. Personal, este o lecţie pe care am înţeles-o şi am fost de acord cu ea, având în vedere că toţi o primim, mai devreme sau mai târziu...

Naraţiunea se realizează la persoana întâi, din perspectiva lui Tatum, iar autoarea reuşeşte să transmită emoţiile şi trăirile personajelor într-o manieră superbă, pur şi simplu am trăit drama lui Tate, odată cu ea, am încurajat-o atunci când a ripostat, ca o adevărată majoretă şi m-am amuzat împreună cu ea- a fost pur şi simplu, o experienţă magnifică, pe care nu am întâlnit-o în rare ocazii- având în vedere că aceast este printre romanele de debut ale autoarei, este un fapt şi mai remarcabil, dar ceea ce dovedeşte că autoarea are foarte mult talent şi ştie să-l valorifice.

Personaje:

Tatum- Tate- o fată aparent timidă, dulce, curajoasă şi loială- este unul dintre personajele principale ale acestei serii. Ea este 'fata de treabă din vecini' (citând titlul Editurii Epica), care îi ajută pe ceilalţi fără a cere nimic în schimb, o fată pe care poţi conta oricând , dispusă să accepte greşelile celorlalţi şi chiar să-i ierte. Foarte mulţi vor clasifica această trăsătură ca un act de slăbiciune, dar sincer, pare un act de maturitate şi bunătate- personal, nu sunt genul care să nu ierte, dar sunt genul care nu uită- ea nu este, şi recunosc am fost foarte invidioasă pe ea pentru deţinerea acestei trăsături (dap, ştiu că nu este un personaj real, nu, nu am înnebunit- dar, sincer încă mai există astfel de persoane în lume, cel puţin aşa îmi place să cred).
Problema este că, deşi nu este o fire slabă, se poate vedea acest lucru prin gândurile ei, a fost mult prea mult timp paralizată de firea dominantă a lui Jared, dar, în cele din urmă cedează şi cedează în stil mare...

Jared- sincer, huligan nu mi se pare potrivit, nici agresor (poate doar parţial), oricum este un  personaj cu atitudine puternică, dominantă, ce nu se supune niciunei reguli şi nimăui- îmi place modul în care autoarea l-a descris fără a-i dezvălui secretele, iar atunci când sunt dezvăluite, el nu pare slab, ci dimpotrivă, doar un băiat ce s-a maturizat mult prea devreme, din cauza problemelor sale.
El nu este tipul drăguţ, care salvează eroina şi ziua, ci dimpotrivă, este întunecat şi plin de resentimente faţă umanitate şi persoane, în general, dacă luăm în considerare că persoanele dragi lui l-au trădat atunci când avea cea mai mare nevoie de el, putem înţelege de ce este construit în această manieră . Dar, Tate, reuşeşte să- l convingă că nu este nici personajul negativ (oh, nu- locul acesta este împărţit de Piper şi Nate), iar astfel el va duce în cele din urmă o luptă cu el însuşi pentru a fi tipul cel bun, cavalerul ei.

Madoc- sincer, el este unul dintre personajele mele preferate- sarcastic, băiatul rău şi obraznic, dar totodată şarmant şi incorigibil- ei bine, a reuşit să obţină un loc în inima mea, alături de Daniel ( personajul principal din 'Finding Cinderella), bineînţeles, cei doi sunt diferiţi precum noaptea şi ziua, dar au câteva trăsături comune precum umorul, sarcasmul, impulsivitatea, loialitatea faţă de prietenii lor şi şarmul personal, cu care reuşesc să 'înscrie' de mai multe ori decât alţi băieţi...
Dar aşa cum am menţionat deja, Madoc este incredibil de loial şi încearcă să-l ajute pe Jared să ia decizia corectă şi să fie fericit- mai trebuie să menţionez că abia aştept să-i aflu povestea în 'Rival'?

K.C- uff... este dificil- dat fiind faptul că iubesc această carte, dar sincer, personajul acesta m-a călcat pe bătături de fiecare dată când rostea un cuvânt în roman ( de fapt nu chiar, era suficientă propria ei prezenţă)- sincer, mi-a amintit de aşa-zişi ' prieteni' pe care îi avem cu toţii într-un moment al vieţii noastre. Totuşi, Tate, din nou a dat dovadă de aceea maturitate mai-sus menţionată şi a trecut cu vederea greşelile ei...

Piper, Nate şi Ben, nu aş fi vrut să-l includ şi pe ultimul personaj împreună cu primii doi, dar este necesar pentru a vă spune că veţi afla mai multe despre ei cititnd cartea!

Verdict Final- Debordând de un adevărat talent, ce nu poate fi ascuns sau reprodus, Penelope Douglas, ne aduce în prim- plan personajele unei poveşti irezistibile, cu personaje atent construite, puse într-o situaţie extrem de reală ce na face să ne aducem aminte că liceul ESTE o junglă, dar care poate fi trăită atât timp cât prietenii îţi sunt aproape, iar duşmanii ... şi mai aproape....

Notă: 10/5 (ştiu că nu există acest rating, dar, sincer 6/5 pare mult prea puţin).


Citate:

 


“Yesterday lasts forever.

Tomorrow comes never.

Until you”



“I like storms. Thunder torrential rain, puddles, wet shoes. When the clouds roll in, I get filled with this giddy expectation. Everything is more beautiful in the rain. Don't ask me why. But it’s like this whole other realm of opportunity. I used to feel like a superhero, riding my bike over the dangerously slick roads, or maybe an Olympic athlete enduring rough trials to make it to the finish line. On sunny days, as a girl, I could still wake up to that thrilled feeling. You made me giddy with expectation, just like a symphonic rainstorm. You were a tempest in the sun, the thunder in a boring, cloudless sky. I remember I’d shovel in my breakfast as fast as I could, so I could go knock on your door. We’d play all day, only coming back for food and sleep. We played hide and seek, you’d push me on the swing, or we’d climb trees. Being your sidekick gave me a sense of home again. You see, when I was ten, my mom died. She had cancer, and I lost her before I really knew her. My world felt so insecure, and I was scared. You were the person that turned things right again. With you, I became courageous and free. It was like the part of me that died with my mom came back when I met you, and I didn’t hurt if I knew I had you. Then one day, out of the blue, I lost you, too. The hurt returned, and I felt sick when I saw you hating me. My rainstorm was gone, and you became cruel. There was no explanation. You were just gone. And my heart was ripped open. I missed you. I missed my mom. What was worse than losing you, was when you started to hurt me. Your words and actions made me hate coming to school. They made me uncomfortable in my own home. Everything still hurts, but I know none of it is my fault. There are a lot of words that I could use to describe you, but the only one that includes sad, angry, miserable, and pitiful is “coward.” I a year, I’ll be gone, and you’ll be nothing but some washout whose height of existence was in high school. You were my tempest, my thunder cloud, my tree in the downpour. I loved all those things, and I loved you. But now? You’re a fucking drought. I thought that all the assholes drove German cars, but it turns out that pricks in Mustangs can still leave scars.”



“You've already made me cry countless times." I raised my middle finger to him slowly, and asked, "Do you know what this is?" I took my middle finger and patted the corner of my eye with it. "It's me, wiping away the last tear you'll ever get.”



“Tate, you’re mine, and I’m yours. Every day you’re

going to realize that more and more. When you believe it without a doubt, then I’ll have earned your

trust.”



“Are you mine?” I asked as I wiped my tears.

He kissed the corners of my mouth softly, and I felt heat rise up my neck. “Always have been,”

he whispered against my mouth.”



“You were my tempest, my thunder cloud, my tree in the downpour. I loved all those things, and I loved you. But now? You’re a fucking drought. I thought that all the assholes drove German cars, but it turns out that pricks in Mustangs can still leave scars.”



“I want to touch you.” His words were against my lips now. “I want to feel what’s mine. What’s always been mine.”



“We never lost that. As much as I tried, I

could never erase you from my heart. That’s why I was such an asshole and kept guys away from you.

You were always mine.”



“He smiled to himself. “Because she made you.” And he wrapped his skinny arm around my neck and yanked me into his side. “You’re the best friend I’ve ever had, and I wanted to tell her ‘thank you.”



“Isn’t it about time you fought back?”



“Experience is the best teacher.”



“I held Madoc by the inside of his elbow and held Jared closer to me by the bicep. While a month ago I never would've thought I'd be with these two, I felt at ease. "Totally. This is the start of a great friendship." I jostled Madoc's arm playfully.

"It could be the start of a great porno, too," Madoc deadpanned, breaking into laughter.”



“Jared gripped me tighter. "If you beat metal long enough, it turns to steel.”



“If I ever lay my hands on you,” he said low and husky, “You’ll want it.”



“This is how bullies are made. I’d just purposely made him feel unloved and unwanted. I’d told him he was alone. Even with everything he’d pulled on me, I’d never felt abandoned or isolated. There was always someone that loved me, someone I could count on.”



“Acting like you don't care is not letting it go.”



“I was going to Homecoming with the one person in this school who made my skin crawl, I was getting attention from a gorgeous, star football player that I could care less about, and I was having wet dreams about a potential sociopath who acted like he hated me most of the time.”



“I didn’t want Ben. Plain and simple. I wasn’t going to be one of those silly girls in a love triangle romance novel who couldn’t choose. Not that I was in a love triangle, but I never understood how a girl can’t know whether or not she wants a guy. We can be confused about what is good for us but not about what we truly want.”



“Letting yourself be vulnerable isn't always a weakness. Sometimes it can be a conscious decision to draw the other person out.”



“If you beat metal long enough, it turns to steel.”



“There was a time when I had all of his attention and loved it. As much as I wanted him to leave me alone, I also liked how he seemed surprised. I liked the way he was looking at me right now. And then I remembered that I hated him.”



“I’m sorry,” he whispered. “I know I can make this up to you. Don’t hate me.”



“He put a hand to my face and guided my eyes to his. "We never lost that. As much as I tried, I could never erase you from my heart. That's why I was such an asshole and kept guys away from you. You were always mine."




"Are you mine?" I asked as I wiped my tears.




He kissed the corners of my mouth softly, and I felt the heat rise up my neck. "Always have been," he whispered against my mouth.”



“What was worse than losing you was when you started to hurt me. Your words and actions made me hate coming to school. They made me uncomfortable in my own home.”



“This is how bullies are made.”



“I thought that all the assholes drove German cars, but it turns out that pricks in Mustangs can still leave scars.”



“He was giving me the same look I got Wednesday night right before he kissed me, and I knew I hadn’t imagined anything. It was anger and desire mixed together to make something hot enough for my knees to go weak.”



“There were so many times when we were kids, growing up next door to each other, that I thought Jared was the greatest. He was sweet, generous, and friendly. And the most beautiful boy I’d ever seen.”



“You were the person that turned things right again. With you, I became courageous and free. It was like the part of me that died with my mom came back when I met you, and I didn’t hurt if I knew I had you. Then one day, out of the blue, I lost you, too. The hurt returned, and I felt sick when I saw you hating me. My rainstorm was gone, and you became cruel. There was no explanation. You were just gone. And my heart was ripped open. I missed you.”



“He released my arms, threading one hand roughly through my hair and the other gripping my ass. Pulling my hips harder against his, he assaulted my mouth like he was starving. He sucked on my bottom lip and then turned his attention to my jaw and neck in hot, frenzied kisses.”

Seria


             ...Bully



Bully (Fall Away, #1)
de
Until You (Fall Away, #1.5)
de
Rival (Fall Away, #2)
  de
Native (Fall Away, #3) ative (Fall Away, #3)   de

5 Response to "Recenzie: Bully (Fall Away#1) de Penelope Douglas"

powered by Blogger | WordPress by Newwpthemes | Converted by BloggerTheme